Festivalul de film documentar One World Romania

0

Acum 10 ani, România era primită în Uniunea Europeană și o largă majoritate de români simțea că aceasta era singura cale spre prosperitate și spre o societate bazată pe valori. În 2017, entuziasmul de la începuturi a pălit sub presiunea neliniștilor geo-politice, dar și a unei depresii legate de senzația că beneficiile au fost prea puține, sau nu au venit suficient de repede. Societatea civilă românească se află și ea sub asediu. Tema care a reunit filmele selectate anul acesta a fost violența de zi cu zi, hărțuirea din școli, marginalizarea și modurile în care ele pot fi combătute: prin empatie, toleranță și comunicare.  Prin diversitatea poveștilor alese, dar și a abordărilor artistice, s-a urmărit apropierea tinerei generații de filmul documentar – acest barometru sensibil al participării civice. După fiecare proiecție, un invitat al festivalului – regizor, producător sau expert în tematica filmului respectiv – a dezbătut împreună cu elevii probleme legate de drepturile omului și istoria recentă, pornind de la documentarul vizionat.

1  Photo Credit: Ionut Dobre

3  4

foto credit : www.catalintomoiaga.com  6

7  8

About Author: Voluntarul de Serviciu